Aosta (Italia)

Saţiune văzută prin ochii Ralucăi.

Lumea noastră perfectă
M-a întrebat cineva care este locul perfect pentru mine... Adică un loc în care să-mi găsesc eu liniștea. Well.. Sunt atât de pretențioasă, încât dau impresia că ai mei părinți m-au crescut și educat total greșit... pentru vremurile astea. M-am gândit relativ puțin la această întrebare și am reanalizat în gând toate aspectele care pot alcătui lumea noastră perfectă:

- un loc despre care am certitudinea că acolo aș duce viața tihnită la care visez
- un loc sănătos pentru o familie tânără, la început de drum
- un loc excelent pentru a educa și construi un copil bun
- un loc liber, aerisit, scăldat în natură
- cu oameni gospodari
- cu o comunitate sănătoasă
- activități comune
- serbări locale civilizate și de bun gust
- o regiune istorică, pe care să o descoperi puțin câte puțin, cu fiecare pas pe care-l faci
- castele fortificate de jur împrejur, cavaleri și domnițe
- pictori, arhitecți, sculptori - artiști, la tot pasul
- un loc pitoresc, care-ți permite să fii boem, fără a fii considerat depășit sau inadaptat
- un loc vizitat de turiști educați (îmi plac turiștii de genul acesta, pentru că nu sunt lacomi, nu merg repede, nu vorbesc în gura mare, nu râd bolnăvicios. Turiștii de aici sunt așezați, discreți, zâmbitori, politicoși. Diferențele între noi și ei nu sunt deloc măgulitoare. Majoritatea dintre aștia ai noștri merge în vacanță pentru a înfuleca trei farfurii de ciorbă, două grătare cu cartofi prăjiți, pentru a scuipa semințe în drumul spre alt restaurant și a găsi cea mai simpatică gazdă de terasă la care să bea cât e ziua de lungă bere roșie. Dar nu intru mai adânc în mocirla asta, pentru că oricum nu aș schimba nimic și până la urmă fiecare-și face vacanța după placul lui)

Crede cineva că lista este prea lungă iar pretențiile noastre prea mari? Nicidecum!

Noi visăm la acest loc, pe care chiar am avut plăcerea de a-l descoperi, în urmă cu ceva ani. Este situat în inima Alpilor. Pe mine muntele mă sperie, dar locul acesta despre care vorbesc este magnific. Refugiul îngerilor... La poalele Mont Blanc-ului...

Nu-mi amintesc să mă fi întors acasă dintr-o vacanță și să vreau să povestesc apropiaților despre tot ce am văzut, simțit și trăit. Cu o viteză uluitoare, pentru că despre Regiunea Autonomă Aosta, Valle D'Aosta - Italia, nu poți să spui chestiile alea enervant de tâmpite care contează pentru români "cât costă mâncarea, băutura, ce baruri au, unde se poate merge la film, ce cluburi sunt" etc. STOP!

Trebuie să vezi cu ochii tăi ca să crezi cât de frumos este acolo. Iar după ce te-ai convins.. nu o să mai vrei să pleci. Noi am văzut regiunea în plină iarnă, dar mă gândesc că pe perioada verii... este, poate, și de cinci ori mai frumos.

Vizitam castele fortificate, conace vechi, urcam pe stânci țuguiate, priveam în jos cu uimire și cu teamă, rămâneam uimiți de profesionalismul cu care orice monument arhitectural sau chiar străduță romană autentică sunt în primul rând respectate, apoi întreținute și promovate pentru turism. Ascultam cu atenție istoria fiecărui castel și îmi imaginam, ca un copil, ce forfotă trebuia să fie în fiecare dintre încăperile fastuoase. În camerele nobililor, împodobite cu obiecte pe măsură, în încăperile transformate în altare de credință, în bucătăriile imense în care să găteau cele mai gustoase bucate, pe holurile lungi și strâmte sau în curțile interioare. Nu aveam timp să realizăm că era prima oară când într-adevăr vedeam cu ochii noștri locul în care cu siguranță ar fi trebuit să ne naștem noi, în vremurile astea sau în altele, trecute. La un moment dat, aflați pe culoarele Fortificației din Bard care ofereau priveliștea zonei de undeva, foarte, foarte de sus, ne-am uitat unul la celălalt și ne-am spus din priviri că este un loc minunat, în care am vrea cu siguranță să trăim și noi. Apoi.. ne-am întristat adânc, pentru că urma să ne întoarcem, peste câteva zile, acasă. Urma să reintrăm în atmosfera românească. Să ne uitam cu milă la umila noastră Cetate, care zace pe același pat de ignorare. Urma însă să ne întoarcem cu o lecție învățată, de AȘA DA.

Imagini din Morgex, un fel de sătuc franco-italian, cu o comunitate de oameni a-ntâia
Cam așa arată căsuțele...
O imensitate de fortificație, superb pusă în valoare. S-au investit milioane de euro, probabil, pentru ca este pusă la punct la absolut toate nivelurile. Locația - pe o stâncă, la poalele căreia oamenii au niște căsuţe superbe. Pe care le împodobesc, în funcție de anotimp... Câteva imagini...
Priveliște de deasupra zonei..
Așa arată fortificațiile din zonă. Înăuntru nu se putea filma sau fotografia.
Un conac cochet..
Clădirea asta imensă este Primăria Aosta, de fapt.
Aici... alte castele și conace. Și Seba Iacubovici și Felyciti

Iarna, în orășelul Aosta


Și Alin..
Iarna, Aosta se umple de turiști. Din toate colțurile lumii. Cei mai mulți dintre ei vin aici pentru pârtiile de ski. Sunt mari și foarte bine întreținute. Una dintre ele trece Alpii în partea franceză. Mai sunt pârtii și rampe speciale pentru pasionații de snowboard. Poți face și heli ski.. Ce m-a amuzat teribil este următorul lucru. Pe pârtiile de ski din Aosta, cine ies cel mai bine în evidență? Femeile. Care femei? Italiencele. Mai precis milanezele. Pentru că doamnele vin să schieze.. așa cum știu ele cel mai bine. Cu clăpari în picioare și cu superbele lor haine de blană, scumpe și strălucitoare și lungi până în pământ. Asta m-a dat pe spate :) Eticheta rămână etichetă, nu?
Deci.. când spun că este un loc superb, chiar este. dacă vreodată aveți ocazia (și banii, pentru că este o stațiune destul de scumpă, chiar și pentru italieni), atunci mergeți cu încredere. Este o lume perfectă, lumea noastră..