"Minuni in vremea noastra"… si totusi! Daca socotim ultima conflagratie mondiala ca facand parte din vremea noastra – si nu vad de ce n-am putea-o integra in fragmentul temporal in care vietuiesc inca martori ai acelor ani apocaliptici – atunci tenta pesimista a versului citat dispare macar intr-o imprejurare, contrazis de o extraordinara intamplare din inima insulei Malta. Minunea de la Mosta! (in bizara limba malti, cu puternice influente lexicale si fonetice arabe, toponimul inseamna centru, mijloc). Oraselul este situat la distante aproape egale in raport cu limitele spatiului insular, la intretaierea axelor virtuale care unesc localitati cu nume exotice: Cirkewwa (se citeşte Circaua) cu Marsaxlokk (se citeşte Marsaşloc) pe linia nord-sud si Valletta cu Ghajn Tuffieha Bay (se citeşte 'an Tufia Bei :) pe cealalta coordonata. In acest punct, in Mosta-Dome s-a produs, la 9 aprilie 1942, miracolul: lansata dintr-un avion cu insemnele Luftwaffe, o bomba a strabatut imensa cupola a bisericii, a patra ca dimensiune din Europa, cazand in sacristie, aproape de cei vreo trei sute de credinciosi care se rugau in genunchi sa fie salvati de urgia potopului de fier si foc abatut asupra insulei. Proiectilul nu a explodat.…In timpul razboiului, pozitia Maltei s-a dovedit a fi cruciala pentru operatiunile din spatiul Mediteranei. La 90 de kilometri de Sicilia si 290 kilometri de tarmul tunisian, mare baza navala, apoi aeronavala britanica, insula va reprezenta punctul nodal al actiunilor de blocare a transporturilor maritime germane catre frontul unde luptau soldatii din Afrikakorps, sub comanda faimosului feldmaresal Römmel, "Vulpea Desertului". Aprovizionarea acelor trupe cu hrana, munitii, medicamente a devenit cu totul dificila sub loviturile avioanelor si bastimentelor Majestatii Sale incat se poate spune, pe buna dreptate, ca britanicii din baza malteza au avut o contributie de prim rang la victoria istorica de la El-Alamein. Nu este, asadar, de mirare ca nemtii au aruncat peste peticul de pamant rasarit din ape al Maltei, de numai 246 kmp, aproape 7000 de tone de bombe. Ravagiile au fost infioratoare, infernale. In marea sala de la "The Malta Experience", in care se intra printr-un lung coridor subteran boltit, din secolul al XVI-lea, la cativa pasi de faimosul spital, Sacra Infermeria, al Cavalerilor Ordinului Sfantului Ioan, am vazut imaginile de cosmar ale pustiirilor produse de bombardamente. O parte considerabila din ce cladisera maltezii de-a lungul veacurilor s-a prefacut in ruine. Singura comparatie pe care am putut s-o fac a fost cu Berlinul de la sfarsitul razboiului: mormane similare de caramizi, cratere, trambe de fum. Nimic din ce-a fost atunci, din daramaturile sinistre care slutisera blajinul peisaj al insulei nu mai subzista. Ranile s-au cicatrizat; poate ca nici nu folosesc cuvantul cel mai potrivit, n-au ramas nici cicatrice. Sunt omniprezente semnele bunastarii – nu ale lumii noastre diferentiate, sfasiate intre opulenta si saracie -, amprenta unei lumi decente. N-am vazut nici un viloi precum cele ale nesimtitei nomenclaturi de la noi – dar nici vreo coliba. Nici nu poate fi altfel intr-un stat in care controlul cheltuirii banului public este riguros. La avutia nationala contribuie semnificativ numarul turistilor, in medie cam de vreo trei ori mai mare decat al localnicilor. Din plaga sangeranda lasata de bombardamente n-a ramas decat groaza din memoria supravietuitorilor acelui cosmar.
Articol scris de Alexandru Mihalcea şi apărut în România Liberă, 22 ianuarie 2010
Apropo de Domul din Mosta: soţul meu lucrează în localitatea Mosta şi la început fiind livrator de marfă trebuia să colinde întreaga (mare) ţară. Când trebuia să se întoarcă la muncă şi se pierdea în drum spre Mosta se suia într-un vârf de deal, se uita după Dom în ce parte se află, strângea oglinzile la maşină şi o lua către el pe toate străduţele strâmte şi întortocheate ale Maltei. :))
